Libelula traieste doar o zi. In unele zile ploua.
Imi amintesc prima oara cand tatal meu mia spus sa ma fac doctor de parca ar fi fost ieri, chiar daca au trecut aproape 15 de ani de atunci. Aveam 10 ani si nu ma mai saturam de cursele cu bicicleta alaturi de prieteni. Tot ce conta era prezentul, nicidecum metoda de castigare a painii de zi cu zi cand voi ajunge la maturitate.
Cu cat avansam mai mult in adolescenta cu atat mai multe intrebari au inceput sa apara, mai intai simple si putine apoi tot mai multe si mai complexe, mai ales ca in lunile dinainte bacalaureatului era mai intalnita intrebarea: “la ce dai?” decat “ce mai faci?”. Am fost ultimul care sa decis “la ce da” cu toate ca in sinea mea am stiut de la inceput ca medicina va fi raspunsul, chiar daca mam luptat cu asta si intuiam inca de pe atunci ca numi doream acest lucru.
In facultate raspundeam ca asta miam dorit de mic sa fiu, de fiecare data cand eram intrebat de ce am ales medicina, chiar daca ma rusina propria minciuna. Incet incet insa , am reusit sa trec raspunsul la un “nu stiu de ce” mai ambiguu, unii punand modificarea mea de raspuns pe o presupusa dorinta de teribilism, simteam asta in ochii lor.
Iulia, prietena mea de atunci, era inebunita dupa mine, si eu o iubeam pe ea cel putin la fel de mult, dar o simteam insa nesigura pe viitorul nostru datorita drumului lung pana la obtinerea unei meserii de medic, ea provenind dintro familie la care casatorie e un musai. Nu cred ca a sesizat insa continua crestere a neincrederii mele in decizia luata in privinta carierei.
Cine nu a auzit de coruptia din sistemul medical probabil nu a calcat niciodata intrun spital, asa ca nu cred ca trebuie sa spun prea multe despre partea asta. E frumos poate sa primesti cadouri si atentii, dar nu de la oameni pe moarte.
Si iata un baiat de 25 de ani care a alternat cartile de medicina cu cele de istorie toata viata cum sta pe un fotoliu, isi savureaza berea si tigara si se gandeste la ce rezultat poate avea decizia lui de a renunta acum la atatia ani de facultate in cadrul universitatii de medicina. Acest baiat sunt eu si ma cheama Tavi.
Disting foarte bine clipa cand am intalnit un colonel. Genul de soldat, trecut prin multe greutati pe campurile de lupta. Stia ca eu voi deveni candva medic, voi avea masini, casa si nevasta mai frumoasa ca a lui, dar probabil nu voi avea niciodata increderea pe care iau oferito lui toate aceste experiente de viata, si asta il facea aproape de venerat in ochii mei.
Si nu, nu ma intereseaza o cariera militara, cel putin nu in sensul tinutului pustii in mana.
Oare orele petrecute muncind pe cadavre o sa mi le mai stearga cineva din minte acum? Cand ma intreb asa ceva, parca am si luat decizia la a renunta tot ce inseamna domeniul acesta.
De ce imi este oare asa greu sa renunt la un domeniu dar stiu exact ce as vrea sa urmez in continuare si pe ce drum sa imi conduc viata? Nu caut bogatii materiale, prefer sa fiu fericit cu ce fac toata viata, vorba aia, daca la serviciu faci ce iti place, atunci nici o zi din viata ta nu vei munci.
Postat in Fiction | 2 Comentarii »
Cand ma gandesc involuntar la un anumit subiect imi curg ideile cristalizate asupra acelui punct. Cand ma gandesc voluntar la ceva imi zboara totdeauna mintea in alta parte. Poate si asta defineste un pedagog bun, capacitatea de a face studentii sa se concentreze asupra unui lucru fara ca mintea sa le fuga in alta parte.
Netul cu siguranta nu te ajuta sa te concentrezi asupra unui anumit lucru, dar poate am evoluat destul incat sa putem face fata la taskuri multiple. La cat de rapid evolueaza insa stiinta, conform darwinismul, o sa ne punem singuri capat candva, fiind mai slabi in lantul trofic.
Simt cum muzica de pe sky.fm imi afecteaza teribil starea de spirit, New York, New York tocmai mia ridicat starea de spirit spre un crez atat de des intalnit in lume dar un crez ce nu poate fi explicat, viata e frumoasa, spre deosebire de opusul sau, sa arati ca lumea e urata si viata naspa e usor.
Ma intreb daca celebrii scriitori cu viata boema, artistii dependenti de droguri, si in general toti cei cu un stil de viata nihilist, si aici ma refer in special la excesele de bautura, droguri si tabac au regretat scurtarea vietii datorita acestor obiceiuri pe patul de moarte sau in plina suferinta datorata abuzurilor din tinerete. Din ce am citit in presa Nicolae Dobrin a regretat ca a fumat inainte sa moara de cancer, in schimb Humprey Bogart nu.
Raman fascinat uneori de toate aparatele tehnologice din jurul meu. Pot vedea aproape instant ce se petrece in alt colt al lumii la televizor, la computer sau chiar si pe telefonul mobil, dar cred ca exista si un dezavantaj la toate astea. Leonardo de Vinci era priceput in mai tot ce exista pe vremea lui. Mai apoi, ca sa dau doar doua exemple Leibniz si Descartes au gasit legaturi intre matematica si filozofie. Acum stiinta e atat de vasta, iar domenii noi ce pot fi studiate apar intrun ritm atat de accelerat incat un inginer in fizica, de exemplu cuantica, abia daca are timp intro viata sa studieze doar in acest domeniu dar mai si in religie, arta, filozofie etc. Nu cred ca putem intelege lumea cunoscand doar putin din diferite domenii, sau mult doar dintrunul, dar asta cred ca va ramane problema urmasilor nostrii.
Si, simt cum imi vine sa imi sparg ghipsul de la picior de durere, in timp ce la tv apar emisiuni interzise sub 18.
Independent de faptul ca viitorul meu genunchi stang sanatos nu va mai putea probabil niciodata suporta prea multe miar placea sa cuceresc munti, sa inot rauri, sa imi strang dea lungul anilor trofeu cu trofeu pana cand nu va mai fi loc pe peretii mei de capete de animale impaiate, sa scriu carti, sa cutreier orasele europei cu un rucsac in spate, sa studiez profund un anumit domeniu din fizica pre teoria relativitatii, dar, prin diferenta dintre omul superior si cel inferior, raman in dauna celui dintai prin inertia mea, prin incapacitatea de a porni pe un drum si al urma.
A venit o noua melodie vesela pe sky.fm, probabil si urmatorul meu paragraf va fi mai optimist, poate muzica e domeniul meu, dar as putea avea capacitatea de a influenta starea sufleteasca a ascultatorilor?
Se prea poate nimeni sa nu citeasca ce am scris aici. pana acum a ajuns word countul la 546. Compunerile din scoala generala care cereau doua pagini ma dezgustau teribil daca subiectul nu imi placea. Ce sa mai vorbesc despre comentariile la anumite texte. Oribile. Acum insa le vad un anumit rost, sa poti discuta despre un anumit subiect, chiar daca nu tia placut te poate face un bun conversationalist, daca e si asta cuvant. Cred ca mai potrivit ar fi cuvantul interlocutor.
Atat de multe intrebari…
Postat in Vorbe | 1 comentariu »
Si nu e gluma, am de ieri piciorul stang in ghips. Mio pocnit genunchiu, mo luat salvarea dupa ce am plans in statia de tramvai 5 minute de durere si am ajuns sa le spun la medici sa se ocupe de batranii care abia statea intinsi pe pat pentru ca eu mai pot astepta.
Am ramas dezamagit ca nu miau dat morfina chiar daca mam rugat de ei.
Ce urmeaza acum, pai probabil stat pe net toata ziua, citit carti, dormit mult. Interesant o sa fie cum o sa ma spal.
Macar am un picior inca bun, pot sa topai.
Postat in Ce mai fac | 4 Comentarii »
Interesante versuri, in spiritul lui Dinescu dupa cum il stiu eu, adica fara sa isi cenzureze vorbele. Fara perdea, par ca transmit exact ce a simtit si gandit poetul inainte de a aseza pixul pe foaie.
Chiar daca versurile nu sunt chiar domeniul meu, am savurat aceasta colectie.
Ce am invatat? alaturarea de cuvinte specifice romanesti cu neologisme poate fi sarea si piperul.
Citesc acum: Nadia – Ioan Chirila
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
Dupa ce a fost ridicata in slavi de atata lume si dupa ce a aparut de atatea ori in toate arterele media credeam ca o sa fie o carte buna, spre dezamagirea mea, inafara de o poveste cu multe intorsaturi, in genul romanelor politiste, nu am gasit prea multe.
Apreciez la o carte conflictele personajelor, si nu ma refer aici la pistoale si impuscaturi, ci la framantari, intrebari asupra vietii si a viitorului etc, ceea ce in romanele lui Dostoievski gasim din plin. In cartea asta nu gasesti asa ceva. Singurele momente in care poti sa patrunzi in mintea personajelor e in cele cateva momente a lor de amintiri.
Dialogurile sunt extrem de slabe, si cred ca la asta a contribuit si traducerea in romana a textului facuta de Adriana Badescu.
Ce am invatat din cartea asta? stiu foarte putine despre arta europeana si despre inceputurile religiei crestine.
Ce e de apreciat la cartea asta? inafara de complicatul flux al actiunii si de numeroasele “puzzeluri” ce au fost dezlegate nu prea am putut aprecia nimic.
Regret ca am furato.
Citesc acum: Moartea citeste ziarul – Mircea Dinescu
Postat in Uncategorized | 3 Comentarii »
Omul chiar stie ce zice. Respect!
Interviu Johny Raducanu in Esquire
Apropo de Esquire e cam singura revista care merita cumparata.
Postat in La nimereala | Lasă un comentariu »
Sunt acasa, in orasul natal, televizorul e pe ceva despre Dinica. Ma tot uit acu pe seara pe bloguri romanesti, mai ales ca sunt racit si altceva mai bun de facut nu am, de citit carti imi e prea greu cu febra.
Cel putin 50% din ultimele posturi pe care le gasesc sunt despre alegeri, iar din restul 25% sunt despre Dinica.
Acuma, cati din noi suntem analisti politici? Eu la varsta mea pot purta discutii destul de documentate despre politica romaneasca, spre deosebire de majoritatea care isi dau cu parerea fara sa fi pus mana pe un ziar, inafara de gazeta sporturilor (adica ziarul care a transformat sportul in barfa) sau cancan. Chiar si in conditiile astea habar nu am ce se intampla cu politica romaneasca, cu atat mai putin cu cea europeana sau mondiala. E destul de greu sa ma hotarasc eu cu cine o sa votez, in cazul in care o voi face, dar mai sa sfatuiesc pe unul sau pe altul despre asa ceva.
Cireasa de pe tort: majoritatea acestor bloggeri au intre 16-22 ani.
Cu moartea lui Gheorghe Dinica vad ca se intampla acelasi lucru ca si in cazul lui Steve Irwin de acu cativa ani. Toata lumea il lauda si il preamareste, cu toate ca putini l-au cunoscut cu adevarat.
Pentru putinii care trec pe aici: sti vreun blog bun? Te rog da-l mai departe sa il citesc si eu!
Postat in Net | 4 Comentarii »
De cand tin eu minte aud despre reforma din invatamant. In fiecare an, sau mai degraba in fiecare an electoral aud aceeasi poveste despre lucrul asta. Chiar asa greu o fi de facut?
Postat in Relatii interumane | Lasă un comentariu »
Iesi de la lucru, nu obosit, dar fara prea multa energie. 20 de minute cu masina pana acasa, 40 cu tramvaiul. What would Tyler Durden do?. O iei pe jos. Simti o anumita multumire deorece contribui cu ceva la societatea asta. Te razgandesti, nu esti multumit deloc si iti amintesti cum te minteau parintii sa inveti bine ca sa nu ai griji mai apoi. E noiembrie, frig, regreti ca nai luat tramvaiu.
Mai e mult pana la weekend si iti doresti o anumita rasplata pe care nu o poti astepta pana vineri. Un pachet nou de Marlboro rosu? De ce nu. O bere rece la 2l cand ajungi acasa? Abia astepti.
Tot felul de oameni pe strada. Tineret iesit de la scoala, adulti tot pe fuga, ca doar trebuie sa tina fiecare muncitor doi nemuncitori in spate, si batrani care se plimba ampulea. Un boschetar bea spirt, dinala fain cu asistenta pe el, strigi catre el: “Respect!”. Vine o haita de caini vagabonzi din fata, transpiri si te gandesti ca toata viata o sa iti fie frica de caini.
Te opresti pe o banca sa savurezi o tigara si te gandesti la ce iti doreai sa faci in viata si ce faci defapt. Un om de 40 de ani se opreste langa tine si te intreaba daca poti sa ii dai o tigara. Te vezi in locul lui peste 20 de ani, fara viitor, fara familie, fara bani, dar trecut prin multe. Poate e mai buna o cariera militara, aventura, arme, uniforma, macar sa simti ca aparti de ceva, poate chiar ai sansa sa omori oameni. Strainul insista ca nu esti roman dupa felul in care vorbesti.
Treci pe langa o terasa plina de baieti cu 3 cefe si pitipoance. Masini scumpe ocupa trotuarul. Iti amintesti de toate filmele cu mafioti pe care leai vazut. Departe interlopii nostri de stilul mafiotilor imaginati de Puzzo. Totusi, e nasol sa stai inauntru la caldura sa nu te vada nimeni, mai bine pe terasa dar cu vedere la publicul trecator la 7 grade celsius.
Ajungi in centru, lume multa si pestrita. Ai manca si tu un hotdog, dar e 4 lei… 25 lei biletu la opera, merge. Mai aprinzi o tigara, mai putin pana acasa. Ti se face mila de baba care abia se misca dar sta in frig sa vanda o mana de flori, ai si de ce, ea nu mai poate castiga bani altfel, spre deosebire de tiganii buni de munca dar fara rusine sa stea la colt si sa urle. Iti vine sa ii dai toti banii batranei dar inca nu te consideri Rodion Romanovici.
La nonstopul de langa tine cauti 2 minute o bere rece in frigider, pana iti spune vanzatoarea ca e oprit frigiderul, ca doar e criza. O injuri in gand, iei o bere calda si pleci. Nici nu intrii bine in camera pui o halba plina, dai muzica la maxim, intrii pe gmail, ii dai colegului o tigara si te gandesti ca dupa cei 2l de bere incepe seara si distractia care tiai promiso.
Postat in Fiction | Lasă un comentariu »
